Studioul cinematografic Animafilm, fondat în 1964 de legendarul Ion Popescu-Gopo, controlat în prezent de Ministerul Culturii și aflat de ani buni într-o situație materială și financiară dezastruoasă, practic pe buza falimentului, riscă să rămână și fără cel puțin unul dintre cele două bunuri pe care le mai are în proprietate și care îi aduc venituri din închiriere, respectiv două imobile situate în Centrul vechi al Bucureștiului, evaluate cumulat la circa 2 milioane lei.
Clădirile istorice din centrul Capitalei au devenit o nouă țintă pentru dezvoltatori în condițiile în care disponibilitatea terenurilor pentru construcții în această zonă este din ce în ce mai redusă. Potențialul acestui segment de piață este foarte mare având în vedere cererea pentru spații de birouri si pentru hoteluri moderne în centrul Capitalei.